luni, 10 mai 2010

Defileul Crişului Repede între Şuncuiuş şi Vadu Crişului





Defileul Crişului Repede se întinde pe o distanţă de aproape 40 km, fiind situat pe cursul superior al Crişului Repede, între Depresiunea Huedinului şi Depresiunea Vad-Borod. Geografic vorbind, este situat în partea nordică a Munţilor Apuseni şi desparte Munţii Vlădeasa şi Pădurea Craiului la sud de Munţii Meseş şi Munţii Şes (Plopiş) la nord. Desigur, întreg defileul este o zonă montană foarte frumoasă însă porţiunea cea mai interesantă pentru turişti este situată între localităţile Şuncuiuş şi Vadu Crişului din judeţul Bihor.

Înainte să ajungă la Şuncuiuş, Crişul Repede şerpuieşte printr-o zonă cu stânci calcaroase abrupte, unde se poate face căţărare şi alpinism( pentru cei amatori de aşa ceva) dar pot fi vizitate şi alte obiective turistice, cum ar fi: Peştera Vântului, cea mai lungă peşteră din România( se poate vizita doar cu aprobare de la Institutul Speologic Emil Racoviţă din Cluj Napoca) sau Peştera Ungurului, ce se remarcă prin intrarea sa spectaculoasă , înaltă de câţiva zeci de metri. Puţin mai jos de Peştera Ungurului se găseşte gura văii Mişidului. O scurtă incursiune pe această vale ne duce printr-o zonă cu poieni liniştite şi pereţi de stâncă înalţi care oferă posibilitatea unei relaxări plăcute. De la Peştera Vântului, se poate ajunge direct în localitatea Şuncuiuş( 30-45 de minute ), de unde pornesc şi alte trasee turistice spre alte zone frumoase din Munţii Pădurea Craiului( Izbucul Izbândiş, Peştera Bătrânului, Platoul Carstic Imaşul Bătrânului). Tot din Şuncuiuş, principalul punct de pornire din zonă, se poate alege un traseu scurt, foarte uşor dar şi reconfortant: se poate merge până la capătul Defileului Crişului Repede adică până în comuna Vadu Crişului urmând cursul văii, pe potecă, pe lângă calea ferată. Se traversează practic zona cea mai spectaculoasă a întregului defileu caracterizată prin prezenţa unor abrupturi stâncoase înalte de 100-150 m. Se trece la un moment dat pe lângă Cascada Vadu Crişului( dacă se traversează Crişul Repede se ajunge şi la Peştera Vadu Crişului, accesibilă turiştilor) iar apoi, până la destinaţia finală traseul mai trece pe lângă alte obiective cum ar fi Peştera Casa Zmăului şi Peştera cu Apă. De la Cascada Vadu Crişului se poate opta şi pentru alte trasee mai scurte, pe ambii versanţi ai defileului, mai ales pentru cei dornici de panorame.
Deşi este o zonă cu înălţimi mici (500-600 m deasupra defileului) farmecul întregii zone este dat de abrupturile stâncoase şi de relieful carstic prezent.
Informatii furnizate de: Mircescu Cristian

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu